Perspectiva mea | Gabriela Roxin

Perspectiva mea

Cred într-un proces terapeutic care poate aduce limpezime în locul confuziei, autenticitate acolo unde s-au format măști și conectare acolo unde, mult timp, a fost distanță față de sine.

Îmi doresc ca fiecare întâlnire să creeze spațiu pentru o apropiere reală — de propriile trăiri, de direcțiile personale, de prezent — și să susțină pași firești către acțiune responsabilă și schimbare cu sens.

Lucrăm într-un ritm care respectă unicitatea fiecăruia, astfel încât transformarea să fie nu doar vizibilă, ci și trăită în mod autentic și integrată în viața de zi cu zi.

„Până nu faci subconștientul, conștient, îți va conduce viața și tu vei numi asta destin.” – Carl Gustav Jung

Ceea ce numim adesea „destin” e, de fapt, jocul mecanismelor inconștiente care ne influențează deciziile, reacțiile și direcțiile de viață — fără să ne dăm seama.

Subconștientul nu e ceva vag sau mistic. E spațiul interior unde s-au adunat, de-a lungul timpului, experiențele timpurii, fricile, tiparele moștenite, dorințele reprimate și traumele nespuse. Fără să le conștientizăm, ele devin forțe invizibile care ne conduc. Ne trezim repetând aceleași alegeri dureroase, atrăgând aceiași oameni, evitând oportunități, sau sabotându-ne fără să știm de ce. Și, în fața acestor tipare care par inevitabile, spunem resemnați: „Așa a fost să fie.”

Dar Jung nu vorbește despre resemnare. Din contră. El propune un drum curajos – acela al cunoașterii de sine. Să ne coborâm în propriile umbre, să le privim cu onestitate, să înțelegem ce stă în spatele reacțiilor noastre. Pentru că, abia când facem lumină în aceste mecanisme adânci, putem alege altfel. Mai liber. Mai conștient. Mai aproape de cine suntem cu adevărat.

E un proces greu uneori – pentru că aduce la suprafață răni vechi și adevăruri inconfortabile. Dar e și singura cale reală spre transformare.

Să ne cunoaștem pe noi înșine nu înseamnă doar să ne înțelegem trecutul. Înseamnă să ieșim de sub tirania automatelor interioare. Înseamnă să devenim, cu adevărat, autori ai propriei vieți.

Destinul, atunci, nu mai e ce „ni se întâmplă”. E ceea ce alegem să creăm, clipă de clipă, în lumină.

Cum ieșim din cerc?

Ieșirea din cerc nu e un act brusc sau spectaculos. Nu vine decat in cazuri rare cu revelații dramatice sau cu transformări peste noapte. Vine, de cele mai multe ori, dintr-un moment de sinceritate: când nu mai putem ignora că ne-am săturat să ne repetăm. Când simțim că, oricât de confortabil ar fi acest drum cunoscut, nu ne mai hrănește.

Primul pas este să observăm. Să ne surprindem în mijlocul alegerii automate și să avem curiozitatea să întrebăm: de ce fac asta din nou? ce caut, de fapt? E un act simplu, dar nu ușor — pentru că presupune să fim onești cu noi înșine.

Apoi, vine pauza. O pauză între impuls și acțiune. Spațiul acela mic în care putem respira, putem simți, putem alege altfel. Chiar și o alegere ușor diferită — un gând, un gest, o tăcere — poate fisura peretele cercului.

De ce pare că ne învârtim în același cerc?

Există momente în care viața noastră se simte ca o repetiție cu decoruri ușor schimbate. Relațiile par să aibă aceleași tipare, deciziile duc în aceleași puncte, iar întrebările se rostogolesc în minte cu aceeași greutate familiară.

Ne întrebăm: cum se face că, în ciuda eforturilor noastre, ajungem iar și iar în același loc? Răspunsul e rar simplu, dar adesea începe cu un adevăr: facem alegeri asemănătoare pentru că noi rămânem aceiași. Gândim din același spațiu interior, răspundem din aceleași reflexe, acționăm cu aceleași frici sau dorințe neconștientizate.

Ne e dor de libertate, dar alegem confortul cunoscut. Visăm schimbarea, dar ne întoarcem la drumurile bătătorite, pentru că știm cum se simt — chiar dacă nu ne mai hrănesc. Ne învârtim în cerc nu pentru că nu vrem să ieșim, ci pentru că acel cerc oferă, paradoxal, siguranță. Este cercul identității noastre construite în timp: convingeri, automatisme, povești despre „cine suntem” și „ce merităm”.

Și chiar dacă ne dorim ceva nou, pasul în afara cercului presupune disconfort. Nesiguranță. Și o întrebare profundă: dacă nu mai sunt așa, atunci cine sunt?

Și în timp, cu răbdare, se naște un nou fir al direcției. Nu e neapărat un plan măreț, ci poate fi o întrebare pe care începem să o onorăm zi de zi: ce m-ar face să mă simt mai viu? mai adevărat? Când ne urmăm răspunsurile, chiar nesigure, viața începe să se miște altfel.

Nu ieșim din cerc cu voință forțată sau promisiuni de luni dimineața. Ieșim cu luciditate, cu o alegere mică făcută altfel decât ieri. Și dacă ne întoarcem, căci e omenește, o putem face cu mai multă înțelegere — pentru că știm că cercul nu e o condamnare, ci doar o invitație repetată de a ne trezi.

Reperele unei vieți trăite cu sens

Claritate

Claritatea nu înseamnă să ai toate răspunsurile, ci să poți vedea lucrurile așa cum sunt.

Când îți aduci mintea în liniște și inima în prezent, adevărul iese la suprafață. În claritate, descoperi ce contează cu adevărat și în ce direcție vrei să mergi.

Autenticitate

A fi autentic înseamnă să te arăți lumii așa cum ești — fără măști, fără frică, fără așteptarea de a fi „perfect”.

În autenticitate, îți dai voie să simți, să greșești, să crești. E locul în care sufletul tău respiră liber și unde începe vindecarea reală.

Conexiune

Conexiunea începe cu tine. Când ești prezent în propriul corp, in contact cu emoțiile tale și alineat cu gândurile tale, creezi spațiul necesar pentru relații reale, profunde și hrănitoare.

Conexiunea nu e despre a fi mereu alături de ceilalți, ci despre a fi cu adevărat împreună — cu sens, cu iubire, cu prezență.

Coerență

Coerența apare atunci când ceea ce gândești, simți și faci se aliniază. E armonia dintre interior și exterior, dintre adevăr și acțiune. A trăi în coerență înseamnă să nu te mai trădezi, ci să îți fii fidel în fiecare alegere.

Acțiune conștientă

Fiecare pas contează. A acționa conștient înseamnă să iei decizii din prezență, nu din frică sau automatism. Înseamnă să fii atent la ce faci, să alegi cu sens, nu din reflex. Chiar și cele mai mici gesturi capătă însemnătate atunci când sunt făcute cu intenție.

Ancorare

Într-o lume care ne trage în toate direcțiile, ancorarea în tine e o formă de libertate. E rădăcina care te ține centrat, calm și conectat cu esența ta. A fi ancorat în prezent e începutul oricărei transformări reale.

Busola interioară

Busola interioară este acel simț al direcției care ne ghidează dintr-un loc autentic — în alegeri, în relații, în felul în care trăim și ne raportăm la lume. Când e activă și clară, simțim coerență, sens și stabilitate chiar și în mijlocul incertitudinii.

Această busolă se estompează ușor în zgomotul așteptărilor exterioare, al presiunilor, al ritmurilor accelerate și al nevoii de a „face față” cu orice preț. Ne putem trezi urmând direcții care nu sunt ale noastre, fără să ne dăm seama că ne-am îndepărtat de ceea ce e esențial pentru noi.

Regăsirea ei nu înseamnă să avem răspunsuri rapide, ci să cultivăm prezența, discernământul și o relație sinceră cu propriile nevoi, limite și valori. E un proces care cere spațiu, încetinire și disponibilitatea de a asculta mai profund. Iar din acel loc, alegerile devin mai clare, iar drumul — mai aliniat cu cine suntem.

Reperele unei vieți trăite cu sens

Coerență

​

Acțiune conștientă

​

Ancorare

​

Gabriela Roxin