Cum se poate ieși din rolul de victimă

( din rolul celui/celei care „suferă din cauza celorlalți” și așteaptă salvare)

1. Să recunoască că e în acest rol

  „Oare mă simt mereu nedreptățit(ă)? Dau vina frecvent pe alții? Simt că nu am nicio putere?”

Conștientizarea e primul pas și poate fi greu de acceptat, pentru că rolul de victimă aduce și beneficii: atenție, compasiune, zero responsabilitate.Dar între confort și vindecare, trebuie ales conștient.

 2. Să renunțe la vina aruncată pe ceilalți

  „Da, ce mi s-a întâmplat poate a fost dureros. Dar ce fac eu cu asta azi este responsabilitatea mea.”

Atât timp cât viața ta „depinde de ce fac ceilalți”, rămâi prins(ă). E greu, dar eliberator, să îți spui: „Poate n-a fost vina mea ce mi s-a întâmplat, dar e treaba mea să-mi vindec rănile.”

 3. Să observe și să schimbe limbajul

X „Nu pot pentru că nimeni nu mă ajută.”

✅ „Încă nu am găsit o cale, dar caut.”

X „Nimeni nu mă înțelege.”

✅ „Am nevoie să mă exprim mai clar și să învăț să cer ce am nevoie.”

Limbajul ne trădează poziția interioară. Înlocuirea pasivului („mi se întâmplă”, „mă afectează”) cu activul creează schimbare de poziție psihologică.

 4. Să învețe să spună ce vrea, nu doar ce nu primește

  Victima spune: „Nimeni nu mă ascultă.”Adultul asumat spune: „Aș vrea să fiu ascultat(ă). Pot vorbi câteva minute?”

Victima se exprimă prin plângere și frustrare. Ieșirea din rol presupune asertivitate: claritate în cerere, respect față de sine și față de celălalt.

 5. Să renunțe la fantezia salvatorului

  „Nimeni nu va veni să mă repare. Nici partenerul, nici copilul, nici terapeutul. Eu sunt singurul om care poate face pași reali spre propria mea ieșire.”

Rolul de victimă e adesea legat de fantezia că, într-o zi, cineva va veni și va îndrepta tot ce a fost greșit. În realitate, doar asumarea propriei vieți duce la transformare.

 6. Să învețe autonomia emoțională

  „Pot simți durere fără să mă definesc prin ea.”  „Pot fi vulnerabil(ă), dar puternic(ă) în același timp.”

Ieșirea din victimizare nu înseamnă negarea suferinței, ci integrarea ei: „Da, m-a durut. Și totuși, aleg să nu rămân acolo.”

 7. Să își asume decizii mici, zilnice

Fiecare alegere conștientă înseamnă un pas în afara rolului de victimă:

• Îmi fac programul singur(ă)

• Cer ajutor fără să manipulez

• Aleg să nu răspund cu acuzație, ci cu claritate

  
  

 În esență:

Rolul de victimă cere salvare. Rolul de adult cere asumare.

Nu putem fi și victime, și creatori ai propriei vieți în același timp.